Pescuit Delta Dunării
Dacă vrei să descoperi locuri bune pentru pescuit în Delta Dunării, zona Mila 23 este una dintre cele mai căutate alegeri. Aflată pe Dunărea Veche, la distanță de agitația orașului și accesibilă pe apă, această zonă păstrează foarte bine atmosfera autentică a Deltei. Pentru pescari, avantajul este simplu: de aici se poate ajunge cu barca spre canale, lacuri și locuri mai retrase, unde natura, liniștea și diversitatea speciilor fac experiența mult mai plăcută.
Tulcea este unul dintre cele mai importante puncte de plecare pentru excursii și deplasări cu barca în Delta Dunării. De aici poți porni către Mila 23, Crișan, lacuri și alte zone potrivite pentru pescuit. Pentru cei care nu cunosc foarte bine Delta, traseul poate fi adaptat în funcție de perioadă, durată dorită și obiectivul stabilit. În funcție de preferințe, poți solicita detalii despre traseu, durată, numărul de persoane și zonele care pot fi incluse în deplasare.
Ce trebuie să știi înainte de o partidă de pescuit în Delta Dunării
Înainte de a pleca la pescuit în Delta Dunării, este important să verifici regulile valabile pentru perioada aleasă. Delta Dunării este o zonă protejată, iar pescuitul se face cu respectarea permisului, a perioadelor de prohibiție și a zonelor în care pescuitul este permis. De asemenea, este recomandat să ai echipamentul potrivit, apă, protecție solară, îmbrăcăminte adecvată și să respecți natura locului.
Pescuitul în Delta Dunării este mai frumos atunci când este făcut responsabil. Păstrează curățenia, evită zgomotul inutil, nu deranja păsările și respectă indicațiile primite înainte de plecare. Astfel, te poți bucura de o experiență autentică, într-un loc în care apa, stuful, păsările și liniștea crează una dintre cele mai frumoase atmosfere din România.
Puncte de reper
1 – Sat Mila 23
2 – Lacul Ligheanca
3 – Lacul Corciovata
4 – Lacul Trei Iezere
5 – Lacul Căzănel
6 – Hotel Lebădă
7 – Comuna Crișan
8 – Lacul Bogdaproste
9 – Amenajarea piscicola Obretinul Mare
10 – Amenajarea piscicola Obretinul Mic
11 – Dunărea mare
12 – Canalul Șontea
13 – Canalul Olguta
14 – Canal care merge la Grindul Stipoc
15 – Canalul care intra în Ligheanca
16 – Canalul Heracle
17 – Canalul Lopatna
18 – Canal Lopatna – Trei Iezere
19 – Canal Dunărea veche – Căzănel
20 – Canal Lacul Trei Iezere – Lacul Bogdaproste
21 – Canal Lac Bogdaproste – Dunărea veche bucla a doua
22 – Dunărea veche bucla de la Crișan
Canalul Sontea este unul dintre locurile preferate ale pescarilor din această zonă, accesul făcându-se atât prin Mila 23, cât și prin Maliuc, Partizani sau Gorgova. Tot aici vei descoperi și lacurile Ligheanca, Corciovata, Trei Iezere, Căzănel, Bogdaproste unde vei putea pescui la știucă. Ca momeală veți putea folosi un preparat tradițional foarte cunoscut și anume mămăliga, care este perfectă pentru a atrage crapii, sau veți putea utiliza alte momeli vii pentru a prinde în plasă bibani.
De asemenea, dacă vă pasionează pescuitul în cea mai autentică formă a sa, atunci puteți încerca să atrageți somnul, care este foarte activ pe timpul nopții și care nu va rezista unor râme neagre.
Satul Mila 23 este locul de plecare din care poți ajunge în numeroase locații potrivite pentru pescuit, iar o hartă care să le cuprindă pe toate este esențială pentru fiecare pescar care pornește la drum.
Canalul Olguța este ideal pentru cei care doresc să prindă știucă sau biban iar Lacul Ligheanca este consacrat pentru iubitorii de pescuit răpitor, bucurându-se astfel de o faună foarte diversă formată și dintr-o multitudine de păsări precum pelicanii și lebedele, dar și nenumărate specii de pește.
Lacul Fortuna este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai mari lacuri din Delta Dunării. Vei putea ajunge aici doar cu barca, iar pescuitul va putea fi făcut atât din aceasta, cât și de la mal. Date fiind dimensiunile uriașe ale acestuia, pescarilor de răpitori li se recomandă să tatoneze în special zona nord, nord-est și partea din apropierea gurilor canalelor Fortuna și Fortuna 1.




